..Drumul iubirilor pierdute..

  
  Am iubit candva un barbat pe care nu l-am iubit niciodata. Insa, mi-am daruit catva timp din viata scriindu-i, impartasind cu el toate intimitatile mele, cele mai ascunse ganduri. Lui i-am rostit prima data “Mi-e dor”, i-am recunoscut cu lacrimi in ochi ca simt nevoia sa il vad, astazi, acum, nu maine, nu altadata si daca nu vine ma topesc de dor. Am cladit cu el si pentru el o lume a viitorului in care ne-am spus visurile, am pus dorinte mari…si ar fi trebuit sa ne regasim. O lume in care sa fim prieteni, iubiti, parinti, amanti, frati….N-am fost nimic din toate astea. Niciodata. Dar el, chiar daca a ales sa zica ca nu a existat, a facut parte din viata mea. El, strainul, stie despre mine lucruri pe care, poate, niciodata vreun alt barbat cu care imi voi imparti viata nu le va afla. Si totusi…el nu cantareste mai mult decat o umbra. El, atat de aproape de mine, a fost mereu un strain...asa a ales el. Si nu regret nimic…pentru ca a fost una dintre "iubirile" care s-au dus unde se duce vantul…nicaieri. Nu voi mai gasi iubirea asta poate niciodata. Unde se duc toate iubirile cand se duc? Unde le mai gasim daca vrem sa le cautam?
“Taramul Nicaieri”... toate ies pe usa aceea pe care nu o voi mai deschide niciodata.